Cred ca Paradisul poate fi oriunde si oricand vrei tu. E o emotie, o poveste, o amintire pe care ti le dezvaluie un loc, un moment special sau o persoana care stie sa deschida in tine…Edenul.

Pentru mine apusul in Bali, in Insula Zeilor (cum ii spun unii) a fost unul din acele locuri, momente (povestea persoanei de langa mine o tin doar pentru mine) unice si absolut speciale. Va marturisesc fara umbra de patetism sau exagerare ca Bali este unul dintre acele „perfect spots” unde vrei sa te intorci cat de des poti, cu atat mai mult cu cat nu e extrem de accesibil, iar pentru romantici si pentru vanatorii de apusuri, plaja de acolo ramane undeva in suflet pentru totdeauna.

E imposibil sa uiti patul cu baldachin din lemn sculptat, pernele moi gata sa-i primeasca pe cei care vor sa-si odihneasca gandurile in asteptarea unui apus spectaculos, culoarea lemnului baldachinului ce pare sa anticipeze nuanta rosiatica a cerului la ceas tarziu, oranjul si rosul cocktail-urilor, pe care le savurezi intr-o liniste profunda, nepamanteana.

Iar cand intunericul se lasa, felinarele si luminile discret raspandite de jur imprejur alaturi de mastile zeitatilor care te vegheaza creeaza o imagine de vis, a carei emotie parca opreste timpul pe loc.