Boracay
Wandering and finding the colors of life

Ghid de calatorie Boracay - Boracay in 8 experiente de neuitat

15 Feb 2017 | Ghiduri de calatorie| 0 Comentarii | Postat de: ColoredIdeas

Cred ca la fel s-au simtit si exploratorii si aventurierii lumii de acum cateva secole, in fata unui tarm nou descoperit, cu plaje superbe si azur de mare si cer… Intalnirea mea cu Boracay, o insula filipineza de numai 7 km, a fost una a emotiilor, a nerabdarii in fata unei noi destinatii ideale si idilice de stat la soare iar vacanta aici mi-a placut foarte mult.

Desi insula este foarte turistica iar constructiile sunt si ele destul de multe, totusi daca te uiti bine in jur vei mai gasi inca autenticitatea si puritatea pe care nu multe insule si le mai permit.

Sa va povestesc ce puteti face in Boracay, in 8 pasi:

Colored list Boracay:

1. Apusurile sunt absolut splendide, iar contemplarea lor este fara doar si poate una dintre activitatile principale in Boracay, pentru care vine multa lume aici.

Cel mai bine le admiri de la beach baruri cu perne colorate si atmosfera laid back, preferatele mele sunt Aplaya Beach Bar si Cha Cha's Cafe din White Beach, Solana de la Shangri-La's Boracay iar in Diniwid beach veti gasi un loc de super efect fiindca e construit pe niste stanci: West Cove; este putin mai dificil de ajuns aici, dar se rezolva incet incet cu un triciclu iar locul e cat se poate de frust, nu te astepta la ceva wow (se plateste o suma de care iti poti lua bauturi), dar cu toate astea il recomand din toata inima

2. White Beach e cea mai cunoscuta plaja din zona, plina de hoteluri, de restaurante si baruri pe plaja si, evident, plina de lume; atmosfera e cu adevarat nebuna, are un vibe special, iar aproape de apus localnicii joaca tot felul de sporturi. Lumea vine aici sa priveasca apusul asezandu-se confortabil pe pernele unui bar, cu picioarele in nisip si un cocktail in mana sau doar sa se plimbe dintr-o parte in alta

3. Puka Beach e ceva mai linistita, pentru ca nu intalnesti chiar atatia oameni ca la White Beach, dar e si un strop mai rustica; multa lume vine sa faca plaja aici

4. Nu rata o excursie cu barca paraw la apus, mai ales, sau pe timpul zilei, cu oprire pe alte insulite din apropiere, unde poti face picnic si snorkeling

5. Piata de peste si fructe de mare (D'Talipapa Market) e o incantare si intr-adevar un altfel de concept de piata - cumperi tot ce vrei (trust me, oferta e foarte larga) iar la unul dintre restaurantele de langa ti se gatesc dupa cum doresti, contra unei taxe (garniturile si bauturile nu sunt incluse)

6. Ca sa nu pleci fara cateva suveniruri, te poti duce la piata de langa D'Talipapa sau la D'Mall, care e un complex comercial in aer liber cu diverse magazine mici cu produse locale, foarte simpatice (obiecte de sidef, nuci de cocos, cosuri din rafie colorata si tot felul de obiecte artizanale)

7. La capitolul restaurante ai: PauPatri, un pic mai greu de gasit, dar cu totul special, facut pe platforme din lemn, cu pavilioane deasupra unui iaz, cu mancare traditionala excelenta (am mancat aici peste intreg facut in frunza de bananier cu diverse ierburi si condimente, foarte bun) dar si Mesa Filipino Moderne in White Beach (calamar in sos adobo, cu ghimbir si usturoi si calamar la grill cu sos de soya glazurat)

8. Ai o multitudine de sporturi si activitati nautice pe care le poti practica aici, printre care scuba diving, helmet diving, snorkeling, parasailing sau kiteboarding.

Important colored advise: in Boracay nu ai nevoie decat de cateva haine lejere si comode - care pot fi tinute de plaja ce merg cu succes si seara, fara pretentii - si incaltaminte confortabila, caci vei merge destul de mult prin nisip; atentie! nu pleca fara o lotiune anti tantari la tine!

You might also like
Top beach bars Boracay

Top beach bars Boracay


Colored tops
Shangri La La Land sau Oscarul Boracay goes to…

Shangri La La Land sau Oscarul Boracay goes to…


Hoteluri
My point of view

My point of view


Povesti
Inghetata de… cartofi!

Inghetata de… cartofi!


Gusturi & Arome

0 Comentarii - Adauga un comentariu

Posteaza un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Real Time Web Analytics