Harem sau viata si frumusetea din spatele valului
„M-am nascut intr-un conac, care fusese odinioara haremul unui pasa. In anii copilariei mele traiau acolo cu noi servitori si odalisce. Am crescut ascultand povesti si cantece care ar fi putut sa provina din „O mie si una de nopti”. Oamenii din jurul meu vorbeau adesea, in soapta, despre haremuri, bunica si sora ei crescusera in unul(….) Insa pentru copilul care am fost nu erau nimic mai mult decat niste simple basme, pentru ca altele nu stiam. Bunica din partea tatalui, Zehra, a fost prima de la care am auzit cuvantul harem si prima care mi-a pomenit vreodata despre viata dintr-unul.”
Asa isi deschide Alev Lytle Croutier cartea-document despre unul dintre cele mai controversate subiecte ale lumii otomane, despre “locul secretelor”, “spatiul misterelor”, “”casa frumusetii”: haremul.
Cu gandurile si povestile fascinante ale autoarei americane, Palatul Topkapi arata altfel…O resedinta regala, a tuturor sultanilor, un patrimoniu UNESCO, purtator al sabiei lui Mohammed, un complex labirintic de cladiri, moschei, curti si gradini incantatoare, ce gazduieste colectii impresionante de arme, portelanuri, manuscrise, bijuterii si comori nepretuite – asta-i Topkapi, sau, in romaneste, Poarta cu Tun. Sute de camere, dormitoare regale, consilii imperiale, portile faimoase, pavilioanele si galeriile sunt hipnotizante nu doar prin grandoare, ci si prin detaliile minutioase si atmosfera pe care o creeaza cand pasesti aici.
Insa, oricine ajunge la Topkapi asteapta intotdeauna cu aceeasi nerabdare o única intalnire, o speciala dezvaluire: haremul. Lumea dominata de Valide Sultan, mama celui mai puternic om din stat e mereu aceeasi poveste care fascineaza calatorul, o lume despre care nu s-a stiut foarte mult timp si ale carei detalii erau mai degraba legende decat adevaruri.
Topkapi gazduia haremul imperial, cu peste 400 de camere si apartamente, in care se desfasura intregul univers al cadanelor, cu ierarhiile si relatiile lor, cu secretele de frumusete, educatia si povestile lor…Din secolul al 15-lea, palatul, ce se intinde pe sute de mii de metri patrati si care priveste mandru Marea Marmara si Stramtoarea Bosfor, a vrajit milioane de oameni.
Dupa o zi la Topkapi, am intrat si eu in randul discret al…admiratorilor.
Nu uita sa ma urmaresti pe Bloglovin'!


0 Comentarii - Adauga un comentariu