Delicat ca o floare
Stiti cum arata floarea de Bauhinia? Daca nu, si nu vreti sa dati o fuga pe la tropice sa o admirati in toata splendoare-i, dar aveti drum prin Paris, duceti-va musai la hotelul Shangri-La, in restaurantul La Bauhinia. Si daca mai e si dupa-amiaza, e perfect pentru un ceai de la ora 5.
Alegeti-va o masa sub cupola de sticla, realizata de arhitectul Maurice Gras, care scalda tot locul in lumina cerului Parisului si bucurati-va de un moment de ragaz in marele oras, pe care care nu-l veti uita niciodata.

Restaurantul e inspirat atat de floarea de Bauhinia, de nuantele ei incredibile de rosu si forma ei delicata, dar si de rafinamentul culturii asiatice pe care o respecta cu sfintenie, atat in design, cat si in privinta preparatelor.

Si cum stim cat iubesc asiaticii ceaiul, nu aveau cum sa nu faca un meniu apetisant pentru un tea time ca la carte. Selectia de ceaiuri e ireprosabila: verde, negru, alb, oolong, pu-erh, dar si infuzii cu musetel, rooibos, hibiscus ori menta, din Sri Lanka, India sau China;



iar gustarile si dulciurile…jambon, somon, salate, spaghete de orez cu creveti, briose, tarte cu lamaie, cheesecake cu grapefruit, prajitura cu caise, tarta de ciocolata cu piure de zmeura, biscuiti cu diverse arome. Toate cu arome delicate, perfecte pentru o dupa-amiaza de neuitat cu emotie asiatica, in inima Parisului.



Nu uita sa ma urmaresti pe Bloglovin'!



0 Comentarii - Adauga un comentariu